Monday, March 18, 2013

Nevoia de frumos

"Tati, tu de ce ai haine ca de mobila?" ma intreaba O, uitandu-se pe rand la costumul meu, la pantalonii mei calcati cu dunga si la dulapul negru maro de pe hol.
"Asa merg oamenii mari la serviciu" caut eu o explicatie.
"Eu nu o sa ma imbrac asa cand o sa fiu mare" are grija R sa ne lamureasca.

R vrea haine cu flori, cu fluturi, vrea haine colorate. Viu colorate, mult mai colorate. Vrea haine vesele, vrea sa se bucure de ele.
E plictisitor sa ai parul scurt. Dar e distractiv sa ai o colectie de agrafe colorate, sa le asortezi cu hainele, cu vremea de afara, cu visele tale.
De ce O poate si el nu? De ce are O parte de atata distractie si el nu?
Ce o fi frumos sa ai pantaloni gri? Sau bluze albastre, uni? Sa ai parul drept, aliniat?

"Nu e bine sa fii baiat." Asta e concluzia zilei de ieri, si pare o zi ce ne va urmari o perioada lunga.
Nu stiu daca e bine sau nu sa fii baiat sau fata. Si eu am fugit de armata, am urat tunsul, am urat indoctrinarea si alinierea. Insa nu am simtit intr-o asa masura nevoia de frumos. Nevoia de a vedea frumosul oriunde in jurul meu. In hainele mele, in tot ceea ce vad, in ceea ce simt, intr-o impletire de culori ce invadeaza imediatul, apropiatul.

Poate nevoia de frumos il va face pe R sa ignore uratul. Sa treaca repede peste insipid, peste neutru, peste griul inconjurator. Sa-si incarce bateriile dintr-o adiere de vant, dintr-un contrast, din asortarea a doua bucati  simple de material. Sa se bucure de viata intr-un fel in care noi nu incercam. Sa mearga la serviciu bucuros pentru ca poarta pantofii care-i plac. Sa aiba succes pentru ca scrie mailuri la o tastatura placut luminata de soarele dupa-amiezii. Sa nu fie incrancenat si apasat de zecile de tonuri de gri pe care le vad eu zilnic in tot ceea ce fac.

Mihai