Friday, April 5, 2013

Un musafir multicolor

Un cucui enorm, verde, mov si  gri in acelasi timp ne-a vizitat astazi. E ziua lui mami, deci era normal sa avem musafiri.
Insa nu a venit pe usa, ca un musafir obisnuit. A stat ascuns, undeva in dormitor si a asteptat sa treaca dimineata. Nici la pranz nu si-a facut simtita prezenta, a tacut malc. Probabil a dormit, sa fie odihnit pentru petrecere.
Insa petrecerile nu incep nici dimineata si nici la pranz. Mai ales in timpul saptamanii, cand O si R sunt la gradinita si la scoala. Petrecerile vin pe inserat, cu multa galagie, harmalaie, zarva.
Si cu o bufnitura.
Bufnitura ce a trezit cucuiul din dulcea motaiala a unei dupa-amieze de primavara. Probabil s-a speriat si el, cum ne-am speriat si noi toti. O a sarit de frica in bratele lui mami, exact cum cucuiul a sarit pe fruntea lui O, lipindu-se ca o ventuza multicolora.
Am avut o seara in cinci, cu prajituri, limonada, pupaturi si gadilituri. Ne-am simtit bine si am incercat sa-l inveselim si pe musafir, servindu-l cu gheata, incercand sa destindem atmosfera.Chiar si atunci cand musafirul nostru a inceput sa fie mai putin gri si mai mult mov verzui.
"Tati, cucuiul doare cand stau cu capul in jos".

Mihai

No comments:

Post a Comment