Sunday, June 30, 2013

Doar pentru mine

Acest post este doar pentru mine. M-am gandit daca sa-l scriu sau nu, insa dupa trei zile m-am hotarat totusi sa-l notez aici, pentru ca mi-am propus ca acest blog sa fie alaturi de mine in relatia cu copiii mei.
Si tocmai de aceea vreau sa notez acest episod, pentru a mi-l aminti ori de cate ori ma supar pe R sau O dintr-o prostie oarecare. Sa trec repede peste supararile artificiale, umflate, fara sens.
Sa ma gandesc la ei si nu la orice alta prostie care ne conduce viata.

E vorba despre un vis. De fapt un cosmar, unul atat de realist incat il simt inca in stomac, il simt in creier si pe sira spinarii. Il simt ca pe un sut, ca pe ceva ce nu voi putea niciodata controla si asta ma face furios.

Totul se intampla in doi metri patrati, slab luminati si inghesuiti. Eram langa un pat de spital la capatul caruia stateau asezati pe doua scaune lipite de pat  doi doctori cu fise in mana. Erau exact cei doi doctori oncologi care ii urmaresc tatalui meu problemele serioase cu care se confrunta de cativa ani incoace - tumorile, scaderea continua a imunitatii. Le-am vazut ridurile de pe fata, felul in care aveau parul pieptanat, initialele brodate pe buzunarul halatului alb pe care-l purtau peste hainele de strada.
Amandoi doctorii erau tacuti, ingrijorati. Mahniti cred ca e cuvantul cel mai apropiat de felul in care ii simteam in momentul in care citeau din fise sau din analize, din teancul de hartii pe care le tineau in mana.
Iar in acel moment din pat se vede silueta baietelului meu R, palid si adormit, care intreaba cu o voce taraganata si moale, asa cum vorbeste el de obicei:
"O sa vomit?"
si raspunsul doctoritei a venit la fel de stins:
"Da, o sa vomiti..."

Rememorez aceste imagini aproape de fiecare data cand dau sa adorm, si simt imediat un sut in stomac.


Mihai

No comments:

Post a Comment