Un scaun mic si plin de pete de vopsea colorata refuza sa stea in patru picioare, balanganindu-se si invartindu-se de parca ar fi vrut sa-l arunce din sa pe calaret. Insa parca nu cu toata inima, pentru ca miscarea era atat de lenta incat calaretul reusea de fiecare sa-si recapete echilibrul, ajutat de un creion ascutit cu care se agata de masa.
Piruietele scaunului incetau de fiecare data cand calaretul avea nevoie de o foaie noua, sau de un moment de ragaz pentru a roade capatul creionului, tacticos si visator, ca un batran indian fumator de pipa.
Insa somnolenta si romantismul s-au risipit brusc in momentul in care batranul calaret indian a sarit din sa, a afisat un zambet larg si a spus cu o voce clara “Gata! Sa va povestesc despre ce e vorba”. Si un val de povesti au inundat camera, povesti din care eu voi incerca sa redau doar o mica parte, primul desen.
“Oaia Cibetty a mers la cofetarie impreuna cu magarul ei, care o astepta linistit sub masa. Ea mananca exact ce si-a dorit, adica un profiterol facut din trei eclere cu vanilie, multa inghetata de ciocolata, acoperita cu frisca in forma de raulete si cu glazura de ciocolata. La cofetarie sunt intre patruzeci si cinci si saizeci si doua de tipuri de prajituri. In frigider se vad mascotele si amandinele, mini mascotele si mini amandinele pe raftul cel mai de jos. Pe raftul urmator sunt torturile, unul in forma de buburuza si altele in forma de tort, dar ornate cu flori sau cu pasari. Pe raftul cel mai de sus sunt sucurile si limonadele. Unele cu apa plata, altele cu apa minerala. Sucul de mere e in pahare cu picior si se servesc cu umbreluta. Limonada cu apa plata se serveste in pahare mici, cu o felie de lamaie. Limonada cu apa minerala in pahare mai mari si se beau cu paiul. Pe perete exista un desen cu toate tipurile de inghetata: parfait de vanilie, parfait de cacao, profiterol si parfait de fructe de padure.
Cofetaria are un tavan transparent, dar totusi e nevoie de becuri, pentru ca totusi, noaptea nu am putea vedea ce mancam, si asta nu e bine.
Pe acoperis este un paratraznet. Dar cand afara nu trazneste, prin el intra razele de soare care fac suficient curent electric pentru a aprinde doua becuri.
Berzele au cuiburile in varful stalpilor, pe drum, asa, cand mergi cu masina, nu in oras. Barza asta pleaca spre casa ei, doar a trecut si ea pe la cofetarie.”
Sunt aproape convins ca peretii atelierului nu au mai vazut pana acum o oaie. Ca nici un atelier nu si-a propus sa primeasca in el omuleti mici si desene cu paratraznete. Insa noi vom mai trece pe acolo, asa cum poate barza va mai face din cand in cand cate un ocol pe la cofetarie.
Mihai