Thursday, September 26, 2013

Un mic ocol

O dupa-amiaza relaxanta si exotica, intr-un atelier mic si intesat de panze, mulaje, tablouri expuse si multe materiale. O fereastra inalta si ingusta prin care se vedea Dambovita batuta de vant si strajuita de artari tineri, asa cum nu am mai simtit-o pana acum. O atmosfera creata pentru un impresionist, pentru un romantic incurabil, pentru un modelator de sentimente, lut cleios si culori voluptoase. O dupa-amiaza scoasa in afara timpului si tinuta pe pamant doar de parfumul ceaiului si al strugurilor.
Un scaun mic si plin de pete de vopsea colorata refuza sa stea in patru picioare, balanganindu-se si invartindu-se de parca ar fi vrut sa-l arunce din sa pe calaret. Insa parca nu cu toata inima, pentru ca miscarea era atat de lenta incat calaretul reusea de fiecare sa-si recapete echilibrul, ajutat de un creion ascutit cu care se agata de masa.
Piruietele scaunului incetau de fiecare data cand calaretul avea nevoie de o foaie noua, sau de un moment de ragaz pentru a roade capatul creionului, tacticos si visator, ca un batran indian fumator de pipa.
Insa somnolenta si romantismul s-au risipit brusc in momentul in care batranul calaret indian a sarit din sa, a afisat un zambet larg si a spus cu o voce clara “Gata! Sa va povestesc despre ce e vorba”. Si un val de povesti au inundat camera, povesti din care eu voi incerca sa redau doar o mica parte, primul desen.

“Oaia Cibetty a mers la cofetarie impreuna cu magarul ei, care o astepta linistit sub masa. Ea mananca exact ce si-a dorit, adica un profiterol facut din trei eclere cu vanilie, multa inghetata de ciocolata, acoperita cu frisca in forma de raulete si cu glazura de ciocolata. La cofetarie sunt intre patruzeci si cinci si saizeci si doua de tipuri de prajituri. In frigider se vad mascotele si amandinele, mini mascotele si mini amandinele pe raftul cel mai de jos. Pe raftul urmator sunt torturile, unul in forma de buburuza si altele in forma de tort, dar ornate cu flori sau cu pasari. Pe raftul cel mai de sus sunt sucurile si limonadele. Unele cu apa plata, altele cu apa minerala. Sucul de mere e in pahare cu picior si se servesc cu umbreluta. Limonada cu apa plata se serveste in pahare mici, cu o felie de lamaie. Limonada cu apa minerala in pahare mai mari si se beau cu paiul. Pe perete exista un desen cu toate tipurile de inghetata: parfait de vanilie, parfait de cacao, profiterol si parfait de fructe de padure.
Cofetaria are un tavan transparent, dar totusi e nevoie de becuri, pentru ca totusi, noaptea nu am putea vedea ce mancam, si asta nu e bine.
Pe acoperis este un paratraznet. Dar cand afara nu trazneste, prin el intra razele de soare care fac suficient curent electric pentru a aprinde doua becuri.
Berzele au cuiburile in varful stalpilor, pe drum, asa, cand mergi cu masina, nu in oras. Barza asta pleaca spre casa ei, doar a trecut si ea pe la cofetarie.”


Sunt aproape convins ca peretii atelierului nu au mai vazut pana acum o oaie. Ca nici un atelier nu si-a propus sa primeasca in el omuleti mici si desene cu paratraznete. Insa noi vom mai trece pe acolo, asa cum poate barza va mai face din cand in cand cate un ocol pe la cofetarie.





Mihai 

Tuesday, September 24, 2013

O minte cu imprumut

http://www.michaelthompson.ro/

Au trecut prea repede cele 18 ore de spectacol si iluminare oferite de un nene ce imi aduce aminte de Mos Barbuta din cartile de povesti ale copilariei mele si de Colonelul Sanders, din pranzurile nechibzuite ale studentiei.
Am ascultat, ne-am framantat, am stat la coada sa punem intrebari, am ras de exemple si de colegi, am inghitit in sec ori de cate ori ne identificam cu o situatie delicata sau potential periculoasa.
Dar in final in capul nostru s-a facut lumina. Brusc ceata s-a ridicat si cateva lucruri au fost clare. Foarte clare.
Succesul unora te face gelos, banii altora te fac invidios, popularitatea celorlalti de apasa, te chinuieste, insa inteligenta celor din jurul tau te linisteste, te incarca, te provoaca sa gandesti si sa te simti bine in pielea ta. Inteligenta celui din fata noastra ne-a linistit si ne-a facut sa ne simtim pentru doua zile mult mai bine in rolul noastru de parinti.

Cred ca pana la urma asta e si trucul doctorului Thompson. Face un show extraordinar, in care te atrage si iti inunda creierul cu pilde, intelepciune, calm si bun simt. Si isi incheie pledoaria cu un mesaj pe care e greu sa-l mai uiti pe care eu il alterez in aceasta relatare pentru a-l memora si mai bine: daca un copil ajunge sa se simta la fel de bine in scoala pe cat ne-am simtit noi acolo atunci isi traieste cu adevarat viata si nu doar se pregateste pentru o viata de adult.
Iar un copil se simte bine la scoala doar daca are prieteni acolo. Copiii nu merg la scoala pentru materii, ci pentru colegii lor, pentru un profesor favorit, pentru potentialii viitori prieteni, si, cu putin noroc, poate si pentru o activitate scolara favorita.
Un copil care intra pe poarta scolii cu capul in pamant face asta pentru ca e singur in scoala respectiva, nu are prieteni si nu are de ce sa se uite in jur, nu il asteapta nimeni. Si asta este rascrucea care imparte copiii in populari, normali, violenti sau retrasi. Iar noi trebuie sa fim cei care ne asiguram ca al nostru copil nu cade in categoriile nedorite, grele. nu este chiar el puiul de broasca testoasa ce nu apuca sa ajunga de la cuib la apa marii.
Acesta este rolul principal al parintelui si nu jertfirea nervilor pe altarul notelor de zece.

Nu vreau sa reiau aici in cuvinte simple si saracacioase bogatia mesajelor celor doua zile. Vreau doar sa spun ca am plecat de acolo cu o lista concreta de actiuni, cu un plan, si este dintre putinele (daca nu singura) conferinta de la care am putut pleca atat de hotarat. Nu am plecat cu ideea, hei, asa e in teorie, dar nu e cazul meu. Michael Thompson ne-a imprumutat o farama din mintea lui. Si are suficiente farame pentru 40, 50 sau poate 60 de ani de conferinte.

Asa ca maine voi avea o iesire de doua ore doar cu R, sa incercam sa ne bucuram impreuna de una din placerile noastre comune - desenul. Desenul a fost primul subiect la care colegii din grupa mijlociei mi-au cerut ajutorul, m-au asaltat cu intrebari si m-au pus sa le arat de nenumarate ori cum stiu eu sa desenez o masina cu faruri, portiere si volan, vazuta in spatiu - cu umbre la roti. Desenul este acum primul lucru pe care il face R inainte de masa, e o modalitate de exprimare a gandurilor lui fantastice.
Vom merge la un atelier si vom desena orice ne trece prin cap. Abandonam ideea unui curs de desen, R nu vrea sa deseneze chestii plicticoase - peisaje, case si frunze. Nu vrem sa desenam ce are profesoara de pictura in minte.
Tema anuntata de R pentru maine este: "Tati, vreau sa desenez o oaie care mananca un profiterol".
Deci asta vom face si creioanele sunt deja pregatite de mami.

Mihai