Wednesday, October 9, 2013

325 de ore

In grupa mijlocie am fost invatat de un vecin de bloc cum sa desenez o masina. Din cateva linii, in cateva secunde. Desenatul a devenit imediat o arma personala, iesisem in fata tuturor. Eram inconjurat de prieteni, de copii invidiosi si de educatoarele care ma priveau admirativ. Eram un star in felul meu, aveam vreo zece admiratori. O senzatie de implinire si de bucurie pe care o resimt si acum, treizeci si doi de ani mai tarziu.
Am desenat cateva zeci de masini, pana cand magia s-a imprastiat, s-a risipit ca ceata dintr-o dimineata de septembrie. Pentru ca scoala romaneasca si-a intrat in rol. Bucuria de a fi inconjurat de colegi a fost inlocuita de obligatia de a desena pentru concursul Soimilor Patriei, iar masinuta mea inlocuita cu o tema impusa, repartizata mie - o hidrocentrala.
Am aflat dupa vreo luna ca am luat locul trei pe judet, am primit o diploma de la educatoarea mea. Nu m-am bucurat, locul trei nu insemna nimic pentru mine. Nici judetul nu insemna nimic. Eram doar foarte uimit de ce am luat un premiu. Desenasem ceva ce credeam eu ca e o hidrocentrala, nu vazusem nici una pana atunci si nici nu imi explicase cineva in timpul concursului ce ar trebui sa fac, cu ce seamana o hidrocentrala.

Am facut ore de desen pe parcursul fiecarui an de scoala, ca orice elev, in grupa mare si dupa aceea opt ani de scoala generala. Cel putin 325 de ore de desen, daca e sa calculam o ora pe saptamana, 36 de saptamani de scoala, 9 ani.
325 de ore in care nu am invatat nimic, nu am facut nimic frumos, nimic care sa-mi fi ramas in minte ca cele 30 de secunde in care vecinul mi-a explicat cum se face o masina.
Acum, dupa treizeci si doi de ani, simt tot mai des nevoie de a desena. Ca un om al cavernelor, simt nevoia de a desena pe un perete al pesterii ceea ce vad in jurul meu - un incarcator de laptop, o veioza, un ceas. Ca si cum ochii, mana, creierul, cu totii ar vrea sa fie din nou inconjurati de zece admiratori ce vor sa soarba din priviri tehnica prin care un creion bont manjeste foaia cu umbra unei veioze. Dar lucrul asta nu se intampla, admiratorii nu mai vin si nici nu vor mai veni vreodata. Au pierit sub apasarea celor 325 de ore pierdute. A celor 325 de ore in care scoala i-a invatat ca desenul este ceva plictisitor, ca important este sa stai in banca, sa nu bagi creionul in gura, sa nu versi acuarelele, sa nu stropesti colegii cu pensulele, sa nu inchizi coperta pana nu se usuca foaia. 325 de ore de frustrare si disciplinare si nici o amintire frumoasa.

Ganditi-va cati dintre cunoscutii vostri stiu sa deseneze un caine care sa si semene cu un caine? Dintre cunoscutii mei, nici unul.
Nu stiu daca O si R vor avea un catel cu care sa se joace, putin probabil, la cat de mic e spatiul liber din apartamentul nostru. Insa imi doresc sa-si poata desena oricand unul, doi, zece, custi, oase de friptura, un furtun cu apa, cu care sa imagineze jocuri pe gustul lor. Sa nu semene cu cei cumparati, cu plusurile, cu cartile de la librarie. Sa fie asa cum vor ei sa fie.
Daca scoala lor i-ar invata asta, as fi dispus sa o iert pe ruda mai mare si mai batrana - scoala mea generala.

Mihai

4 comments:

  1. Cata dreptate ai! Chiar asa..nu am invatat deloc sa desenez la orele de desen, dar uite ca viata ne ofera acum a doua sansa... Mai recuperam bucatele de copilarie alaturi de copiii nostri.

    P.S: nu as vrea sa calculez cate ore de chimie am facut (si asta era inca in topul preferintelor mele!!) si pune-ma acum sa rezolv o problema, sa transform mmoli in mg, sau sa scriu formula chimica a vreunui polifenol..

    ReplyDelete
  2. La orele de desen ma lasau sa desenez. De fapt pe toata lumea, in legea sa. Am avut cateva reguli dar vagi si nu tinea nimeni cu dintii de ele. Cum ar fi sa dai un "fond" pe plansa. Insa in rest ne-am bucurat de o libertate extraordinara, fiecare desena cum il taia capul. Si fiecare desen era primit cu amuzament si interes.
    De unde rezulta ca un profesor bun poate deveni soarele bun al unui sistem ruginit.

    ReplyDelete
  3. Paaaai ... da' vrem si noi sa stim cum se deseneaza masina aia! :D
    Eu clar l-as da pe spate pe fii-miu, si el pe altii la randul sau :)
    Mereu pic pe spate in preajma cumnatei si a sotului ei (ambi au facut Arhitectura), deseneaza parca mai usor decat respira :)

    ReplyDelete
  4. Cei care au facut Arhitectura se exclud :)

    Insa am aflat cu bucurie ca exista si talente intre "oamenii liberi", am primit un desen foarte frumos de la Karioka, pentru care ii multumim.
    Promit sa imi incordez amintirile si sa produc o schita de Dacia 1300, ca pe vremuri si sa o incarc aici.

    ReplyDelete